Ibrahim și-a dorit foarte mult să ajungă în România.
Povestește antrenorul Petre Gavrilă: „Mi-a cerut ajutorul ca să vină aici. Îl știam pentru că fusesem antrenor la naționala Ghanei, iar el era portarul titular. L-am adus la FC Brașov și s-a îndrăgostit de acest oraș! Visa să-și încheie cariera aici, să se facă antrenor și să-și trăiască viața liniștit”.
Marele său of a fost cetățenia română. Ibrahim încercase în repetate rânduri să o obțină, însă fusese refuzat, pentru că legea română este stufoasă în aceste situații. O altă problemă fusese aceea că în Ghana nu există ambasadă a României. Dossey s-a considerat însă mereu român, șocând încă de pe vremea când era la Brașov cu declarații pe care le începea cu „Noi, românii”. Și colegii săi de la echipele pe unde a jucat îi știau slăbiciunea și îl tachinau. În 2001, el a refuzat un blat între FC Brașov și FCM Bacău (2-0), declarând ulterior că cineva din conducerea brașovenilor i-ar fi cerut să se dea la o parte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER